Încercarea mea de a explica cum STARK-urile detectează o eroare: Imaginează-ți un caleidoscop. Mărgelele din interior reprezintă tranzacții: alb pentru valid, roșu pentru invalid. Să zicem că acest caleidoscop avea o mie de mărgele albe și doar o mărgea roșie. Acea mărgea roșie unică se reflecta iar și iar în oglinzi. Imaginea lui ar fi sărit peste oglinzi, apoi în oglinzi care reflectau acele oglinzi și așa mai departe. Rezultatul: ar apărea peste tot. Nu ai putea să-l ratezi. Este oarecum ca ceea ce fac demonstrațiile STARK: o singură eroare mică sau o tranzacție invalidă devine vizibilă pe întreaga demonstrație până când nu o poți rata.