Reamintire: Big Wellness îți vinde mereu ceva. P.S. Dr Wellness îți vinde 12g de zahăr adăugat.

Aurul vomită acum... interesant

Cazul plictiselii copilăriei. Un lucru ciudat a dispărut în liniște din copilărie. Plictiseală. Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, plictiseala era inevitabilă. Copilăria s-a desfășurat în perioade lungi și inegale de timp pe care nimeni nu s-a obosit să le organizeze. După-amiezile de vară treceau fără un program, călătoriile cu mașina durau ore întregi cu nimic altceva decât peisajul care trecea, iar copiii petreceau zile întregi afară cu doar o instrucțiune vagă să fie acasă înainte de cină. Și ceva curios tindea să se întâmple în acele spații goale. Copiii au inventat lucruri. Un băț a devenit o sabie, apoi o lansetă de pescuit, iar apoi, fără avertisment, o baghetă capabilă să învingă monștri imaginari. O porțiune de iarbă a devenit un câmp de luptă. O cutie de carton a devenit o navă spațială. Lumi întregi au apărut din nimic altceva decât timp liber și o minte neliniștită. Neurocercetătorii înțeleg acum că creierul se comportă diferit în acele momente. Când stimularea externă dispare, începe să se activeze o rețea adâncă în creier, numită rețeaua modului implicit. Este circuitul asociat cu imaginația, integrarea memoriei și gândirea abstractă. Când mintea nu are un loc anume unde să meargă, începe să rătăcească, iar pe măsură ce rătăcește începe să conecteze puncte care rareori se întâlnesc în timpul activității structurate. Creativitatea trăiește adesea în acea rătăcire. Copilăria modernă, însă, a suferit o redesenare discretă. Timpul liber a fost treptat înlocuit de activitate organizată. Ligi sportive, sesiuni de meditații, lecții de muzică, programe de îmbogățire. Chiar și micile pauze dintre activități tind să fie umplute cu ecrane proiectate cu o precizie extraordinară pentru a elimina plictiseala în momentul în care aceasta începe să apară. Părinții se îngrijorează când apare plictiseala. Un copil care anunță "nu e nimic de făcut" poate părea o problemă care așteaptă să fie rezolvată, un semnal că mediul nu are suficientă stimulare. Dar plictiseala este pur și simplu creierul care începe un mod diferit de funcționare. Mintea începe să-și genereze propria stimulare în loc să o consume pe a altcuiva. Privește cu atenție copilăria unor oameni neobișnuit de creativi și apare un tipar. Steve Jobs a petrecut perioade lungi rătăcind prin cartierele din Silicon Valley, explorând magazine de electronice și experimentând în garaje. Albert Einstein a descris faimos ore întregi de visare liniștită în copilărie, privind pe fereastră și imaginându-și probleme fizice în minte. J.K. Rowling a început să inventeze povești elaborate cu mult înainte să aibă vreun public pentru ele. Fiecare dintre ei avea ceva ce a devenit surprinzător de rar. Spațiu alb psihologic. Copilăria modernă seamănă adesea cu un calendar corporativ. Fiecare oră contabilizată. Fiecare activitate este supravegheată. Fiecare moment de liniște umplut rapid de un dreptunghi luminos proiectat de echipe de oameni de știință în comportament, a căror sarcină este să se asigure că atenția nu se transformă niciodată în tăcere. Și totuși, multe dintre calitățile pe care părinții speră ca copiii lor să le dezvolte — creativitate, reziliență, independență — tind să apară tocmai din condițiile pe care am învățat să le eliminăm. Timpul neorganizat îl confruntă pe copil cu o problemă înșelător de simplă. Ce ar trebui să fac în continuare? Această întrebare antrenează creierul în moduri puternice. Forțează mintea să genereze idei, să tolereze disconfortul ușor al inactivității și, în cele din urmă, să inventeze ceva suficient de interesant pentru a umple golul. Copiii care rareori se confruntă cu plictiseala se confruntă adesea cu dificultăți în a o rezolva singuri. Ei așteaptă. Ei caută spre exterior stimulare, nu spre interior pentru posibilitate. Plictiseala copilăriei, în acest sens, devine un fel de atelier. Este locul unde imaginația exersează construirea lucrurilor din nimic, unde mintea experimentează liber fără instrucțiuni și unde curiozitatea învață încet cum să se distreze singură. Lăsată singură suficient de mult timp, mintea începe să rătăcească. Iar mințile rătăcitoare au obiceiul ciudat de a descoperi lumi complet noi.